Articole şterse pînă acum: 10
15.12.2010
Vaporul a întîrziat plecarea cu vreo două ore pentru că avea ceva stricat la motor, iar cînd a reuşit într‑un sfîrşit să se urnească din loc, aveam cu toţii senzaţia permanentă că are să se scufunde, aşa de disperat se lupta cu valurile. Geta, un pachet de nervi, s‑a şi luat la harţă cu unul de pe punte, un nefericit care şi‑a găsit să stea în faţa ei, blocîndu‑i priveliştea malurilor putrezite şi apocaliptice. S‑a înfipt în el tare de la început :
— Ai neamuri la fabrica de sticlă ? Dă‑te, dom’le, la o parte, că nu văd scrisul !
Bietul om s‑a făcut mic şi era cît pe ce să se arunce în apă, iar apoi, fiindcă a făcut din nou greşeala să tragă din cînd în cînd cu privirea înspre noi, s‑a trezit iarăşi interpelat :
— Dom’le, mata n‑ai televizor acasă ? Ia admiră priveliştea pe alt „canal“ !
Avea Geta felul ei particular de‑a aborda străinii şi nu numai. Ce să mai vorbim, îşi impunea punctul de vedere imediat şi‑şi crea în ochii lumii o imagine inconfundabilă de femeie rea şi acră, deşi în realitate era bună şi dulce ca pîinea caldă. Asta, bineînţeles, pînă se lega cineva de copilul ei, că după aceea puteai să‑ţi dai foc la valiză, nu te mai curăţai de ce te murdărea ea cu toţi detergenţii din lume şi nu mai ieşeai din felurile în care te făcea ea în vecii vecilor. Şi întotdeauna încheia cu :
— Iar dacă eşti prost, mai stai pe‑acasă !
Cînd în sfîrşit am ajuns la destinaţie se făcuse deja seară (cele patru ore de călătorie din program deveniseră vreo şapte) şi eram frînţi de oboseală, mai ales noi, copiii. Mamele erau într‑o situaţie şi mai gravă ca a noastră, se pomeniseră deodată în mijlocul tărîmului cu pucioasă al mumei zmeilor, al junglei africane, pe întuneric, încărcate de bagaje pînă peste urechi şi cu doi plozi leşinaţi de somn în braţe. Ce era de făcut ? Geta, mereu încrezătoare şi optimistă şi energică, îşi face curaj, deşi îi cam tremurau fustele, umflă două geamantane, o pune pe Tincuţa să o ţină de poale şi porneşte ca Vitoria Lipan :
— Hai cu grădiniţa !
Drumul era numai din nisip în care îţi intra piciorul pînă la genunchi. Maică‑mea, mai slabă de înger şi mai pesimistă, se tîra în spate bocind şi văicărindu‑se şi făcîndu‑mă şi pe mine să mă smiorcăi. Geta, atunci, se opreşte deodată şi răcneşte la ea :
— Auzi, tu, nu mai polua atmosfera atîta cu prostii, că faci curent, parcă eşti o scîrţîitoare ! Găsim noi ieşire şi din beleaua asta ! Mai bine deschide‑ţi periscoapele şi uită‑te după o casă curată de oameni să ne găzduiască o noapte, că familia noastră sînt slabe şanse să o găsim !
Şi a avut dreptate, curînd am văzut o luminiţă şi în jurul ei o casă. Ne‑am oprit la poartă şi Geta s‑a dus să testeze piaţa, nu înainte însă de a ne atenţiona cu o privire iscoditoare :
— Staţi pe varză ! (aşa zicea ea la „Fiţi pe fază !“)
A dispărut înăuntru, dar după circa trei minute uşa s‑a deschis brusc, trîntită de perete, şi prin ea a apărut din nou Geta val‑vîrtej, strigînd în urmă :
— Iar dacă eşti prost, rămîi acasă, boule ! !
Apoi, după ce s‑a oprit şi a ascultat răspunsul celuilalt, a aruncat îndrăzneţ şi jignitor :
— Hai, du‑te, da’ mama ta ştie ?
Pe urmă, rîzînd alergă la noi, înhăţă bagajele şi dădu ordin scurt :
— Spargeţi gaşca ! Apoi. Cine‑i ultimul e fraier !
Figuri din astea făcea întotdeauna şi transforma deodată tragedia în comedie irezistibilă. La următoarea casă iarăşi nu‑i convenea :
— Ferească Dumnezeu şi Michael Jackson !
La alta :
— Nasol la maxim !
La alta :
— Înainte de a intra, arătaţi planul de evacuare !
La următoarea :
— Grădina lui Dumnezeu a devenit parc zoologic !
La cea de după colţ :
— Arată bine, da‑s prea proşti !
Următoarea :
— Naşpa, să mă bată jalea !
Şi tot aşa, de ne‑a cărat după ea prin tot satul, pînă am dat de familia pe care o căutam, dacă mai mergeam un pic mai departe cădeam în mare sau ne linşau oamenii. Am dormit toţi pe unde am apucat ca bolovanii, iar a doua zi tot Geta, cea fără de sfîrşit, ne‑a trezit :
— Bună dimineaţa, gălăgie !
Apoi, arătînd spre bucătărie, de unde venea miros îmbietor de peşte :
— Hai, că plînge masa !
Ne‑am spălat repede, îmbrăcat şi repezit ca nişte rechini la mîncare. Cînd apare maica‑mea din baie, Geta bufneşte :
— Ai o faţă, să n‑am parte, parcă eşti fugită de‑acasă !
Era toată umflată de la plîns şi rîs şi somn, cu părul vîlvoi şi ochii roşii ca pătlăgelele, comică tare. Pe noi, puradeii, deja ne dureau burticile de la rîs de ziua trecută, aşa că ne‑am protejat şi numai am zîmbit. După „haleală“ ne‑am luat articolele de „plaje“ şi ne‑am dus la marea cea mare. Doamne, ce frumos era ! Un cer albastru, imens şi alungit dintr‑un tablou suprarealist, o apă lată şi liniştită care abia se ondula ca un aşternut proaspăt de pat pus la uscat şi un nisip nemaipomenit, parcă era zahăr. Toate eforturile şi chinurile de noaptea trecută îşi primeau răsplata cu generozitate neaşteptată. Nu era mai nimeni în jur, zona nefiind prea cunoscută de turişti, iar pe localnici nu‑i interesau mofturile de genul ăsta. Erau doar doi bătrîni ofiliţi şi fleşcăiţi, o tînără singură cu un corp „de nota 10“, o femeie cam de vreo cincizeci de ani, nudistă, care venise cu o fustă cam prea scurtă, de parcă „avusese inundaţie în apartament“ şi o pereche de tineri îndrăgostiţi ascunşi după o tufă, probabil studenţi, care aflaseră de preţurile mici la chirie.
22.12.2010
Sebi s‑a dat drept student, iar eu drept fratele lui mai mic. În seara respectivă mi‑a predat el primele lecţii de cucerit „femei“ şi mi‑au folosit, nu zic nu, dar nu tocmai imediat. Zic asta pentru că în perioada aceea am trecut prin una dintre cele mai penibile scene de inadaptare care‑mi sînt tipice în domeniul relaţiilor cu fetele. Dacă o ţin minte şi acuma, e clar că a fost tare.
Cunoscusem în mezaninul hotelului, la televizor, nişte ploade din Ardeal care se jucau cu fraţii, verii şi prietenii lor (la mare toată lumea ţi‑e prietenă). Frumuşele foc, ochiul meu, sensibil la tot ce e delicat şi plăcut, le spiona în permanenţă. Încetul cu încetul, din una în alta ne‑am făcut prieteni buni şi am început să jucăm cărţi cu pedepse. Bineînţeles că eu am fost primul fraier care a pierdut (întotdeauna sînt, fără absolut nici o excepţie). Pedeapsa era să urc, împreună cu încă o fată care pierduse şi ea şi care îmi plăcea cel mai mult, cu liftul pînă la ultimul etaj, acolo să dau din mîini ca o pasăre, să cotcodăcesc şi apoi să cobor cu acelaşi lift. Asta era tot, mare scofală. Era clar că mi se întinsese o capcană ca să rămîn singur cu ea, dar eu de unde să am habar ?
Am plecat cu voie bună şi pus pe poante. După ce am intrat însă în lift, mi s‑a tăiat respiraţia, eram doar eu cu ea, nimeni altcineva ! M‑am repezit şi mi‑am luat un colţ în primire, de parcă văzusem o grozăvie. Întotdeauna cînd eram singur cu o fată sau faţă în faţă mi se aprindea beculeţul roşu de pericol şi intram imediat în panică. Urechile îmi ţiuiau, inima îmi bătea de să mă omoare şi mă găseam în scurt timp în minunata stare de preinfarct puberal. Nu puteam decît să fug şi aş fi făcut‑o dacă aş fi avut unde, dar acolo, unde să mă duc, eram prins în laţ ! Fata, atrasă de chipul meu inocent şi drăgălaş (arătam ca un ied înainte de tăiere, adică în faza de frumuseţe maximă…), s‑a apropiat natural şi a schiţat doar gestul de a‑mi lua mîna într‑a ei. Eu nu mai puteam, mă sufocam, voiam să se deschidă o gaură şi să mă înghită. Ca electrocutat, m‑am smucit şi m‑am izbit într‑o secundă de colţul opus al liftului. Îmi blestemam acuma zilele că mă făcusem şi de ruşine. Voiam ca totul să se termine, iar eu să mor atunci şi acolo.
Cînd s‑au deschis uşile, am zbughit‑o ca în desenele animate, fără să mă uit înapoi, fără să scot un sunet măcar, împiedicîndu‑mă de covor şi răsturnînd florile de pe marginea holului. N‑am mai îndrăznit să cobor în mezanin, bineînţeles, niciodată, în schimb pe fata aceea începusem s‑o iubesc de‑adevăratelea. Mă măcinam de dor şi de ruşine pentru ce făcusem şi tot la fel am plecat acasă, mistuit de jale. Mă uram pe mine însumi şi mă blestemam încontinuu şi o iubeam ca un disperat. Am plîns vreo două săptămîni, i‑am rostit numele stînd în faţa oglinzii de sute de ori, am visat‑o în fiecare noapte. Ai mei mă credeau bolnav...
28.12.2010
Cãminul de nefamilişti în care am locuit în primii mei ani de viaţã era la poalele unui deal, printre case mici, vechi şi nenumãrate, atît de mãrunte şi insignifiante, încît nu ştiai cînd se oprea una şi începea alta, erau toate ca o masã de moloz în trepte. În vale de tot, peste stradã, era abatorul de porci, casã a groazei, pe care o visam de multe ori, iar la polul opus, pe platforma dealului, era aerodromul. Cu alte cuvinte, stãteam între drumul spre Rai şi drumul spre Iad, între viaţã şi moarte, între progres şi decãdere. Dincolo de abator era capãtul tramvaiului şi de acolo începea mocirla. În faţa cãminului era o alee cu castani, tufe de arbuşti, iar la capãtul ei, lîngã şosea, un chioşc unde se gãsea cîteodatã gumã de mestecat Gumela. În spatele cãminului era un gard înalt din beton, gunoi aruncat de la ferestre, iar dincolo, cine ştie, cealaltã lume. La ferestre se vedeau întotdeauna rufe întinse la uscat. Cãminul avea camere cu cîte douã paturi, iar bucãtãria şi baia se gãseau, la comun, la fiecare etaj.
Noi, copiii, am închegat o gaşcã şi am început sã facem expediţii spre aerodrom sau printre cocioabe. Nu‑mi amintesc mare lucru, doar cã ne bãteam cîteodatã cu castane sau atacam copii, cîini, ori femei bãtrîne din cartier cu „bombele“ de care numai noi dispuneam (alţi castani nu mai erau prin preajmã). Îmi mai amintesc de asemenea de o fatã, Lina, care avea sarcina sã aibã grijã de mine fiindcã era mai mare. N‑avea sãraca prea mare succes, cã eram iute şi dispãream repede din raza ei de observaţie. Ea se aşeza atunci pe bordurã şi începea sã plîngã, zicînd trecãtorilor cã am murit : credea cã dacã nu mã vede însemna cã nu mai exist şi cã nici nu pot exista fãrã grija ei ; avea un simţ al datoriei absolut. Cînd se mai liniştea, veneam pe la spate şi o speriam şi se punea iar pe plîns. Spre searã îi dãdeam drept recompensã cele mai frumoase castane gãsite de mine peste zi. Mi‑a fost mult timp dor de ea şi de „grija“ ei dupã ce s‑a mutat. În locul ei a venit în cãmin altã familie la o sãptãmînã.
A fost cam aşa : stãteam mai mulţi bãieţi pe alee şi aruncam plictisiţi cu castane sã nimerim un copac. Se termina vacanţa şi eram trişti cã trebuia sã mergem din nou la şcoalã (eu eram într‑a treia sau a patra). La un moment dat, pe alee a început sã vinã cu spatele spre noi un camion încãrcat cu mobilã. Nimic nu ne‑a atras atenţia mai mult ca un puşti tolãnit pe o canapea verde, total relaxat în hurducãturile alea şi cu un zîmbet de superioritate pe buze. Ne privea pe toţi de acolo de sus ca un rege, iar cînd camionul s‑a oprit nu s‑a mişcat din loc şi nici noi, eram parcã fascinaţi de copilul acela ce semãna cu Cristofor Columb pe corabia lui la descoperirea Americii. A preluat comanda noastrã, a tuturor, în aceeaşi searã. Îl chema Garibaldi.
Primul joc pe care ni l‑a „predat“ a fost „Hoţii şi Potera“. „Potera“ era o statuie cu trei copii de pe alee, ce fãceau pipi în direcţii diferite, pe care cei din echipa opusã hoţilor trebuiau sã o pãzeascã. Cei din urmã se împrãştiau în jurul cãminului, iar cei dintîi trebuia sã‑i prindã, sã‑i lege de statui şi sã aibã grijã sã nu fie eliberaţi, pentru cã se putea şi asta, dacã erai şmecher (nu mai ţin minte cine a inventat regulile, erau originale oricum).
Mamã, ce fascinant devenise totul, scorneam noi şi noi reguli, ne distram ca niciodatã. Nici nu mi‑am dat seama cînd a venit şcoala, ştiu doar cã abia aşteptam sã ajung acasã şi sã mã joc. Mã schimbam repede‑repede, mîncam ceva pe fugã sã nu pierd prea multã vreme, îmi fãceam tot rapid tema şi apoi, plin de freamãt şi neastîmpãr, mã prezentam în faţa maicã‑mii cu întrebarea clasicã : „Pot sã ies afarã ?“. Ea mã iscodea dacã am terminat lecţiile, eu îi ziceam, cu îndrãzneala şi curajul omului care ştie ce vrea, cã da, bineînţeles (cu cît eram mai hotãrît în rãspunsul meu, cu atît erau şanse mai mari sã nu mã verifice), şi apoi, ţuşti în insula comorilor. Dacã nu era Garibaldi afarã, nu gãseam nimic de fãcut, ne plictiseam de moarte, îndemnîndu‑ne unul pe altul sã mergem sã‑l chemãm. Iar cînd venea, gata, se fãceau alegerile, începea fugãreala, ascunsa pe dupã tufe, bloc, pe sub maşini ori în copaci, certurile, smiorcãiturile, ţipetele de bucurie şi gãlãgia imensã (mi‑amintesc şi acum fericirea pe care mi‑o dãdea ţipãtul acela din toţi plãmînii). Mulţi locatari începuserã deja sã nu ne mai suporte şi urlau la noi, un nebun chiar azvîrlea cu sticle şi borcane ori ghivece cu flori cînd treceam pe la fereastra lui. „Nebunul“ i‑a şi rãmas numele.
2011
12.01.2011
După ce ne‑am plictisit de „Hoţii şi Potera“, Garibaldi ne‑a învăţat alt joc : „Urmărirea pe semne“. O echipă fugea înainte, împrăştiindu‑se prin vecinătate şi lăsînd pe asfalt săgeţi făcute cu cretă sau cărămidă cu direcţia în care au luat‑o, iar cealaltă, la trei‑patru minute diferenţă, pornea în căutare, luîndu‑se după săgeţi. Să vezi atunci certuri, chiar bătăi, că te‑am prins, ba nu m‑ai prins, că eşti mort, ba nu sînt mort ş.a.m.d. Jumătate din cartier era plin de semnele noastre în toate locurile posibile şi imposibile : asfalt, copaci, bănci, maşini, stîlpi, cîini morţi, tramvaie. Trebuia să fii isteţ să ştii unde să faci semnul, dar şi unde să‑l cauţi, să ai intuiţie. Eram înnebuniţi, ce să mai vorbim. Apoi a urmat prinsa pe cocoţatelea, apoi jocurile cu mingea (obligata, pătrăţica, tenis, fotbal, miuţa, raţele şi vînătorii), apoi „capace“, apoi „timbre“ şi multe altele, n‑am eu timp să le enumăr pe toate.
Şi după aia a apărut Duţu. Era mai mic decît toţi la statură, dar aşa de îndrăzneţ şi tupeist, încît nimeni nu avea curajul să sufle înaintea lui (chiar din prima zi a pocnit scurt peste fălci pe vreo doi pentru orice eventualitate, ca să‑şi impună respectul), în afară de Garibaldi, bineînţeles.
De‑atunci echipele au început să se împartă între ei doi şi concurenţa să fie de‑a dreptul sîngeroasă. Deveneam, cîteodată, între noi, duşmani de moarte pînă a doua zi, cînd începeam alt joc sau eram aleşi în aceeaşi echipă.
Duţu ăsta era un drac şi jumătate, mereu voia să schimbe lucrurile oriunde se ducea. Schimba regulile, strica jocul, ieşea din el cînd voia, se lega ba de unul, ba de altul, se plictisea repede. Şi atunci a început el să facă alte jocuri, de alt gen. Într‑o zi a zis că să facem o armată şi să mergem în cartier să furăm cîini şi pisici. Nu pricepeam noi ce valoare mare aveau cîinii şi pisicile, dar tot ce era nou era palpitant şi în curînd am ajuns să ne batem cu îndîrjire şi eroism pentru două, trei dobitoace pe zi. Şi atunci am înţeles în ce constă valoarea bietelor animale : în distracţie, în înfruntarea pericolului, în aventură. Aveam spionii noştri, care ne aduceau informaţii la zi despre poziţii, ascunzători şi „efective“, apoi organizam atacul, de cele mai multe ori pe înserat şi prin surprindere. Nu ştiu dacă luptele astea existau de mai înainte, dar ştiu că se constituiseră armate întregi de copii „mercenari“, care cucereau şi păzeau „depozitele“ de sub scară ori din diferite lăzi şi coteţe improvizate în tot felul de locuri din jurul căminului. Dacă prindeam vreun plod care nu era dintre ai noştri, îl torturam, fie că avea sau nu treabă cu afacerea în cauză.
17.05.2010
A doua lansare a cartii va avea loc joi, 20 mai, orele 17, la Sala Polivalenta din Iasi in cadrul Tirgului de carte Librex. Sper sa mai fiu intreg pentru ca tot joi e programata si sotia la cezariana...;)
Explicaţie
02.05.2010
Există o problemă. Lumea mă întreabă de ce n-am publicat la o editură cunoscută. Răspunsul e următorul: nu s-a putut, iar apoi nu am mai vrut, prin urmare romanul de faţă este unul publicat în regie proprie. Cine are o prejudecată legată de acest lucru ar fi recomandat, ca punct de pornire, să se gîndească la un film independent bun sau la un album de success al unei formaţii de muzică „indie”, altfel spus să vadă acest produs ca pe unul diferit, interesant, poate mai bun decît cele apărute la „casele de producţie” mari, recunoscute, din „main stream”. Am scris "poate" în sensul că există o şansă oarecare, e oarecum probabil să fie, nu că este cu siguranţă sau ceva de genul ăsta, ca să fie clar...
Îmi place să cred că această carte face parte din „literatura română indie” şi m-aş simţi onorat să primesc opinii pe masură în această direcţie.
03.04.2010
Simbata, 27 martie, la Iasi s-a lansat primul meu roman, cel de pe insula de mai sus. In curind, asta insemnind in citeva zile, promit ca imi voi face timp sau voi trece pe sibutramina (...) sa scriu un comentariu detaliat al acestui eveniment care a fost unul, din cite am observat si am inteles de la ceilalti, iesit din comun. Pentru a face o mica introducere am sa atasez mai jos imaginea cu afisul pentru lansare care, la rindul lui, a stirnit reactii dintre cele mai diverse, aproape toate, sint sigur, sincere, de la admiratie la dezgust. E un inceput, nu?
.jpg) 
16.04.2010
Am reusit sa mai cumpar niste timp de la Marele Detinator de Timp si sa mai fac ceva la acest site. Dupa cum se vede am mai adugat niscai poze de la mareata lansare ca sa-si faca si trecatorul obosit ce poposeste aici o impresie despre ce-a fost si cum a mers acel eveniment. Dupa cum se poate observa cu atentie au fost unele elemente neobisnuite pentru o lansare de carte, respectiv o sala plina, autorul in "costum" traditional rrom si prezenta unei papusi gonflabile, personaj al cartii, invitat special la actiune...
 
Link-uri
Şi încă un film în două părţi, o parodie istorică:
Librării unde se găseşte cartea
Iaşi
- Librăria Academiei, B-dul Copou Nr. 8, 0232/219284
- Librăria Avant-Garde, Str. Lapusneanu Nr.16, 0332/441911
- Librăria Casa Cărţii, B-dul Stefan cel Mare si Sfint Nr. 67, 0232/270479
- Librăria Esculap, B-dul Independentei Nr. 2, Bl. Y1-Y2, 0232/270479
- Librăria Eurolibris, B-dul Copou Nr. 3, 0232/210858
- Librăria Alexandria, Bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt, nr. 5, 0232/206067
- Librăria Eurolibris, Complex Comercial Hala Centrala,
- Librăria Humanitas, Piata Unirii Nr.6, 0232/215568
- Librăria Humanitas, Str. Bucium Nr. 36, Carrefour Felicia 0232/205050
- Librăria Junimea, Piata Unirii Nr. 4, 0232/314664
- Librăria Nr. 28, Str. Sfintul Lazar Nr. 53, 0232/137909
- Librăria Sadoveanu, B-dul Stefan cel Mare si Sfint Nr.52, 0232/270610
Vaslui
- Librăria Nirvana, Str. Pacii Nr. 362, 0235/317715
Birlad
- Libraria Dacri, Str. Stefan cel Mare Nr. 6, bl. B1-3, 0235/420511
Brăila
- Libraria Mihai Eminescu, Str. Mihai Eminescu nr. 34, 0239/612348
- Libraria Nr. 13, B-dul Independentei Bl. C1
- Libraria Nr. 22, Str. Mihai Eminescu nr. 2, 0239/627008
- Libraria Nr. 56, B-dul Independentei Nr. 126, 0239/611798
Galaţi
- Librăria Costache Negri, Str. Domneasca Nr. 27, 0236/313553
- Librăria Lumina, Str. N. Balcescu Nr. 5-7, 0236/410453
Constanta
- Libraria Pravalia cu Carti, str. Sarmisegetuza, Nr. 30, 0241/611223
- Libraria Snapshot, Casa Modei, 0241/551494
- Libraria Sophia, Str. Dragos Voda Nr. 13, 0241/616365 0241/616365
- Libraria Universitaria, Str. Mircea cel Batrin Nr.148, 0241/664406 0241/664406
Hirsova
- Libraria Geea, Piata 1 Decembrie 1918 nr. 2, 0241/871036
Mangalia
- Libraria Jean Bart, Sos. Constantei Nr. 4, 0241/753867
Brasov
Cluj Napoca
- Libraria Book Corner, Str. Iuliu Maniu, Nr. 43, 0264/450130
Suceava
- Libraria Casa Cartii, Str. N. Balcescu Nr. 8, 0230/530337
- Libraria Alexandria nr. 8, Bd. George Enescu, Nr.13, bl. 32, 0230/530339
- Libraria Alexandria Universitate, Str. Universitatii, 0230/;530339
- Libraria Alexandria Shopping City- Carrefour, Calea Unirii, Nr. 27, 0230252002
Rădăuţi
- Librăria Alexandria, Piaţa Unirii, nr. 54, 0230/562028
Gura Humorului
- Librăria Alexandria, Bd. Bucovinei, nr. 6, 0230/235097
Oravita
- Libraria Calen, Str. 1 Decembrie 1918, Nr. 4, 0744/347014
Cîmpulung Moldovenesc
- Librăria Alexandria, Str. Liceului, nr. 1, 0230/312974
Vatra Dornei
- Librăria Alexandria, Str. Luceafărului, nr. 1, 0230/371473
Bacău
- Librăria Alexandria Arena Mall, Str. Ştefan cel Mare, nr. 28, 0234/524241
- Librăria Alexandria Piru, Str. N. Bălcescu, nr. 12, 0234/545721
- Librăria Alexandria Alecsandri, Str, Mărăşeşti, nr. 11, 0234/570642
- Librăria Alexandria Promenada Mall, Calea Republicii, nr. 181, 0234/585252
Oneşti
- Librăria Alexandria, Str. Oituz, nr. 23, 0234/312037
Focşani
- Librăria Alexandria Promenada Mall, Calea Moldovei, nr. 32, 0237/232132
Buzău
- Librăria Alexandria Aurora Mall, Str. Unirii, nr. 232, 0238/439125
Sibiu
- Librăria Alexandria Promenada Mall, DN1, şos. Sibiului, km 306, 0269/222402
Rîmnicu Vîlcea
- Librăria Alexandria River Plaza Mall, Calea lui Traian, nr. 125, 0250/731193
Deva
-
Librăria Alexandria, Bd. Iuliu Maniu, Bl. L1, Parter, 0254/232320
Arad
-
Librăria Alexandria Armonia Mall, Calea Aurel Vlaicu, nr. 299/6, 0257/231156
-
Librăria Alexandria Arad Centru, Str. Revoluţiei, nr. 78, Ap. 7b1, 0740/843195
Tîrgu Mureş
Tecuci
|
|